De ce psihologii nu pot juca rolul unui specialist pentru familie, rude și prieteni?

Ți s-a întâmplat și ție?Să fii psiholog, dar prietenii, rudele sau membrii familiei să aibă așteptări de la tine să le fii terapeut?Să ți se spună că poți fi psihologul copilului tău, al soțului tău, sau că, fiind psiholog, trebuie să fii o fiică, mamă sau soție „perfectă”?Poate ai și tu un prieten care îți spune des:„Tu ești psihologul nostru.”„Vreau să vorbesc cu tine, doar tu mă înțelegi.”Și te simți prinsă la mijloc.Pentru că, da, îi iubești.Dar nu mai știi unde se termină relația personală… și unde începe rolul profesional.Și eu am fost acolo. De foarte multe ori.Așa că în acest articol îți voi arăta de ce nu putem fi psihologi pentru cei apropiați și ce putem face – atât noi, cât și ei – ca să păstrăm relații sănătoase și clare.

Pentru cine este acest articolScriu aceste rânduri pentru tine, dacă:

• Ești psihoterapeut în formare, student la psihologie sau chiar adolescentă visând să ajuți familia și prietenii tăi.

• Ești psiholog activ și ai simțit deja presiunea de a fi „salvatorul” tuturor celor din jur.

• Faci parte dintr-o familie în care există un psiholog și te-ai întrebat de ce nu îți poate fi sprijin profesional direct.

Indiferent de unde vii, te înțeleg.Și vei găsi aici răspunsuri și soluții.

De ce acest subiect contează cu adevăratÎn zilele noastre, apelarea la un psiholog nu mai este un lux, ci o nevoie.Oamenii încep să conștientizeze cât de important este sprijinul specializat.Tocmai de aceea, psihologii devin „resursa familiei” – și asta, de multe ori, pune o presiune uriașă asupra lor.

Am auzit des:„Nu are rost să merg la alt specialist, avem psiholog în familie.”„Tu, ca fiica mea, ești psiholog. Trebuie să mă asculți și să mă susții.”„Poți fi psihologul soțului tău, copilului tău, fratelui tău, nu?”

Din păcate, lucrurile nu sunt așa simple.

De ce psihologii NU pot fi terapeuți pentru familie și prieteniUn psiholog este antrenat să rămână obiectiv.Să observe fără implicare emoțională.Să creeze un spațiu neutru și sigur.

Dar... cu cei dragi, acest spațiu nu poate exista.Pentru că iubim. Suntem implicați. Suntem afectați.Și exact această legătură profundă face imposibilă distanța profesională necesară în terapie.

Așa cum un avocat nu poate pleda pentru rudele lui apropiate în instanță, la fel:Psihologul din familie NU poate fi terapeutul familiei.El trebuie să rămână ceea ce este: fiu, fiică, mamă, tată, soție, prieten.

Soluția: Separarea clară a rolurilorSoluția nu este respingerea.Soluția este claritatea.

În familie și între prieteni, psihologul rămâne om.Un membru al cercului intim, NU un profesionist care face intervenție.

Să ne dăm voie să fim „doar” fiică.„Doar” prieten.„Doar” partener de viață.Fără presiunea de a avea mereu „răspunsurile perfecte”.

6 pași esențiali pentru psihologi – cum pui limite sănătoasePasul 1: Explică sincer și blândCând cineva apropiat îți cere ajutor psihologic, explică-i politicos de ce nu poți să îi fii terapeut.Fă-o cu empatie, dar clar. Spune că vrei o relație apropiată, nu una profesională.

Pasul 2: Oferă o opinie simplă, nu terapiePoți răspunde la o întrebare, dar evită să intri în rolul profesionistului.Fii prezentă ca persoană, nu ca psiholog.

Pasul 3: Fii alături, dar NU ca specialistDacă familia trece printr-o perioadă grea, susține-i ca om, nu ca terapeut.Ascultă, dar nu analiza. Îmbrățișează, nu diagnostica.

Pasul 4: Participă, dar nu dirijaLa mesele în familie sau în discuții despre parenting, poți fi prezentă.Dar nu te transforma în „expertul de serviciu”.Spune o părere personală, nu o evaluare.

Pasul 5: Răspunde doar când ești întrebatDacă cineva discută cu alt membru al familiei despre o problemă, nu interveni dacă nu ți se cere direct.Respectă spațiul celuilalt.

Pasul 6: Evită sfaturile neceruteCând mergi în vizită la frați sau surori care sunt părinți, nu le da sfaturi despre copil dacă nu ți le cer.Fii acolo ca soră/frate, nu ca terapeut.

6 lucruri de care familia și prietenii pot ține contPentru tine, dacă ai un psiholog în familie:

1. Nu-i cere să fie specialistul tăuPsihologul din familie nu îți poate oferi sprijin profesional fără riscuri pentru relația voastră.Caută un specialist din afară pentru asta.

2. Respectă-i spațiul personalAre nevoie de timp și pentru el. Nu e „în rol” tot timpul.Nu tot ce spui trebuie analizat. Uneori, vrea doar să fie om.

3. Nu face glume despre meseria lui„Aoleu, nu mă analiza acum!” – e o replică care, repetată des, poate fi dureroasă.Lasă psihologia în afara relației voastre personale.

4. Nu-i cere „un sfat scurt” care ascunde o întreagă ședințăDacă ai nevoie de ajutor adevărat, mergi la terapie.Nu-l transforma în terapeut de ocazie.

5. Nu-l face responsabil pentru starea ta emoționalăChiar dacă îl iubești și ai încredere în el, nu este rolul lui să te salveze.El poate să fie acolo ca fiu, frate, partener – dar nu ca specialist.

6. Încurajează-l, nu-l trage în josSpune-i că îl apreciezi.Că înțelegi ce face.Că e ok să zică „nu pot”.Pentru că uneori, asta e cea mai sănătoasă formă de iubire.

Povestea mea personalăÎmi amintesc o situație clară...Fratele meu a venit într-o zi în vizită, cu copilul lui.Vorbea cu mama despre un subiect simplu: dacă să-i cumpere sau nu o tabletă.Mama i-a dat părerea ei.Eu am stat deoparte, nu voiam să intervin.Dar apoi, fratele meu s-a uitat la mine și m-a întrebat:„Tu ce zici despre comportamentul copilului?”Și am simțit... presiunea.I-am răspuns calm, dar ferm:„Nu pot fi psihologul vostru. Vă iubesc prea mult pentru asta.”La început i-a fost greu să accepte.Mi-a spus:„Tu ești psihologul nostru.”Dar după ce i-am explicat cu blândețe, a înțeles.De atunci, îmi cere sfaturi doar dacă simte că e cazul.Și relația noastră e mai relaxată, mai sinceră, mai echilibrată.

Gândul meu de final pentru tineVreau să înțelegi un lucru simplu, dar important:Relația de familie este sacră.Este construită pe iubire, respect și apropiere.Tocmai de aceea, e vital să nu o amestecăm cu rolul profesional.

Psihologul din familie rămâne membru al familiei.Nu terapeutul tuturor.Așa cum un medic nu își operează mama, un avocat nu își reprezintă soțul – psihologul nu poate trata familia.Și nu pentru că nu vrea.Ci pentru că nu este etic, nu este sănătos și nu este corect.

Ce poți face tu, dacă ai rezonat cu acest articol:

• Lasă un comentariu mai jos – Spune-mi ce ai simțit, ce experiențe ai avut și ce gânduri îți vin. Îți citesc cu drag mesajul.

• Distribuie articolul mai departe către cine are nevoie de el. Poate fi un coleg, o prietenă psiholog sau un membru din familie.

• Programează un apel de descoperire gratuit de 15 minute cu mine, dacă simți că e momentul să primești sprijin psihologic personal, într-un spațiu sigur și blând:Programează aici apelul tău gratuit

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Declarație privind drepturile de autor & utilizarea articolelor

Toate articolele de pe acest blog sunt scrise integral de către Psiholog Hajar Owrang, fără preluarea sau copierea unor surse externe.

Studenții, psihologii sau specialiștii în domeniul sănătății mintale pot folosi aceste articole ca surse pentru lucrări academice (licență, disertație, doctorat), articole științifice sau materiale educaționale, doar cu respectarea următoarelor condiții:

Să fie menționat clar autorul: Psiholog Hajar Owrang

Să fie indicată sursa completă: preluat de pe www.pureinsightstherapy.com

În cazul în care aceste condiții nu sunt respectate și conținutul este copiat integral sau parțial fără atribuire, se consideră plagiat și va fi tratat ca atare din punct de vedere juridic.