Dincolo de dizabilitate: despre muncă, sens și bucuria de a fi văzută ca profesionist, nu ca excepție

Introducere:

Într-o lume în care „reușita” este de cele mai multe ori privită prin prisma imaginii, a performanței și a normei sociale, persoanele cu dizabilități rămân într-o zonă de interpretare extremă: sunt fie compătimite, fie ridicate pe un piedestal ca „excepții”. Între aceste două extreme, se pierde ceva esențial – umanitatea.

Acest articol nu este despre milă, nici despre curajul dus la extrem. Este despre normalitate. Despre ce înseamnă să fii profesionist, să muncești, să aduci valoare, chiar dacă ai o dizabilitate. Despre cum este să te simți văzută ca „altceva” decât cine ești de fapt.

Am ales să scriu acest text pentru că de prea multe ori mi s-a spus că sunt „o inspirație”, doar pentru că am reușit să am o carieră, să termin o facultate, să lucrez cu oameni. De parcă a avea o dizabilitate și a munci ar fi un miracol.

Dar nu este. Este realitate. Este muncă. Este pasiune. Este normalitate.

De ce persoanele cu dizabilități sunt privite ca „excepții”?

Psihologia socială ne arată că, atunci când un individ iese din tiparul acceptat de majoritate, apar mecanisme de apărare: etichetare, respingere, suprageneralizare. Astfel, în loc să vedem o persoană cu dizabilitate ca fiind un om complet, cu abilități și contribuții reale, o reducem la „deficiența” ei.

Acest proces nu este doar individual, ci este adânc înrădăcinat în cultura colectivă. Modelul medical tradițional al dizabilității a pus accent pe ceea ce „nu funcționează”, în loc să exploreze resursele și adaptările posibile.

În plus, lipsa de expunere directă la oameni cu dizabilități duce la o necunoaștere reală. Neavând exemple reale, firești, oamenii completează spațiile goale cu prejudecăți sau clișee.

Un alt aspect important este modul în care media prezintă dizabilitatea. În multe cazuri, persoanele cu dizabilități apar în povești dramatice, de „supraviețuire”, sau în campanii inspiraționale. Foarte rar sunt prezentate ca profesioniști, colegi, creatori, lideri.

Mituri și prejudecăți care persistă

Persoanele cu dizabilități nu pot avea discernământ.

Această idee este nu doar falsă, dar și periculoasă. Dizabilitatea fizică sau senzorială nu afectează automat capacitatea unei persoane de a gândi, de a decide sau de a acționa conștient.

Oamenii cu dizabilități trebuie protejați și ajutați.

Desigur, accesibilitatea și sprijinul sunt importante. Dar ceea ce avem nevoie cu adevărat este respect, spațiu de exprimare și șanse egale.

O persoană cu dizabilitate nu poate avea o viață profesională împlinită.

Multe persoane cu dizabilități sunt angajate, antreprenori, experți în domeniul lor. Nu este excepțional. Este firesc.

Succesul este o „minune”.

A reuși nu este un act magic. Este rezultatul muncii, dedicării, învățării continue. A spune că „ești o minune” poate părea un compliment, dar în realitate creează o distanță între cel care spune și cel care primește. Pune persoana pe un piedestal și o izolează.

Ce putem face pentru a schimba perspectiva?

În educație

• Să introducem programe de educație incluzivă, care pun accent pe diversitate și empatie.

• Să susținem prezența firească a elevilor cu dizabilități în școli de masă.

• Să formăm cadrele didactice pentru lucrul cu copii care au nevoi diferite.

În spațiul public

• Să vorbim normal despre dizabilitate, nu doar cu admirație sau cu milă.

• Să integrăm exemple firești în media, în viața de zi cu zi, în comunități.

• Să creăm spații accesibile – fizic și emoțional – pentru toți.

În mediul profesional

• Să evităm expresii de tipul: „Nu știu cum te descurci...”, „E uimitor ce ai reușit”, „Ești o inspirație.”

• Să ascultăm ce știe omul să facă, nu ce ne imaginăm că nu poate.

• Să oferim șanse reale de muncă, colaborare și promovare.

5 lucruri esențiale de reținut

Acceptă-te pe tine așa cum ești, cu tot ce ai trăit.

Fii sinceră cu tine și cu cei din jur. Nu îți ascunde vocea, experiențele sau succesul.

Vorbește despre ceea ce știi să faci, nu despre ce îți lipsește.

Când asculți o persoană cu dizabilitate care îți povestește despre munca ei, concentrează-te pe competență, nu pe deficiență.

Nu privi cu milă. Oferă spațiu de progres, ca oricărui om.

Poveste personală

Când am fost invitată a doua oară la un interviu pentru ziarul Observator, jurnalista mi-a trimis întrebările în scris, ca să pot răspunde cu calm și claritate. În acel moment, am ales să vorbesc despre ceea ce știu să fac – cum lucrez cu oamenii, cum mă ajută tehnologia, cum am fost susținută în parcursul meu profesional.

Nu am discutat despre deficiența mea vizuală, ci despre valoarea pe care o aduc în jur. Rezultatul? Un articol echilibrat, în care nu eram prezentată ca o minune, ci ca un psiholog care își face treaba.

Pentru mine, a fost un pas important. O validare firească. Un semn că se poate.

Despre Vita Senses Therapy

Am creat metoda Vita Senses Therapy dintr-o nevoie profundă: aceea de a îmbina tot ce am învățat profesional cu ceea ce simt și trăiesc ca om.

Este o metodă care îmbină consilierea psihologică cu expresia artistică – prin muzică (voce, pian), sunete terapeutice și artă culinară. Este un spațiu în care clientul este în centrul procesului, cu toate simțurile activate, cu toată ființa lui validată.

Lucrez în special cu femei și adolescente care se confruntă cu anxietate, depresie, traumă sau burnout. Fiecare sesiune este un pas spre reconectare, sens și eliberare.

Concluzie

Persoanele cu dizabilități nu sunt minuni. Sunt oameni. Cu vieți, visuri, cunoștințe și emoții.

Avem nevoie de mai puțină uimire și mai multă normalizare.

Avem nevoie să fim văzuți cu respect. Să fim ascultați. Să fim incluși fără să fim ridicați pe un piedestal sau coborâți în mila celorlalți.

Dacă ești o femeie care se teme să își spună povestea, să vorbească despre succesul ei, vreau să îți spun: este momentul. Lumea are nevoie de vocea ta.

Iar dacă ești parte din societatea care ascultă, citește sau lucrează cu persoane cu dizabilități, te invit să lași etichetele deoparte. Să vezi omul. Să îl accepți. Să construim împreună o cultură a demnității.

Dacă acest articol te inspiră, distribuie-l mai departe. Poate cineva din comunitatea ta are nevoie de el.

Scrie un comentariu mai jos – mi-ar plăcea să știu cum ai perceput această poveste și ce ai simțit citind.

Iar dacă dorești să vezi cum funcționează Vita Senses Therapy în practică, te invit să te programezi la o consultație gratuită de 15 minute aici:

https://www.pureinsightstherapy.com/service-page/apel-de-descoperire

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Declarație privind drepturile de autor & utilizarea articolelor

Toate articolele de pe acest blog sunt scrise integral de către Psiholog Hajar Owrang, fără preluarea sau copierea unor surse externe.

Studenții, psihologii sau specialiștii în domeniul sănătății mintale pot folosi aceste articole ca surse pentru lucrări academice (licență, disertație, doctorat), articole științifice sau materiale educaționale, doar cu respectarea următoarelor condiții:

Să fie menționat clar autorul: Psiholog Hajar Owrang

Să fie indicată sursa completă: preluat de pe www.pureinsightstherapy.com

În cazul în care aceste condiții nu sunt respectate și conținutul este copiat integral sau parțial fără atribuire, se consideră plagiat și va fi tratat ca atare din punct de vedere juridic.